“Nu specia cea mai puternică sau cea mai inteligentă supraviețuiește, ci aceea care se adaptează cel mai bine la schimbări.”
Charles Darwin
Anul 2020 ne-a provocat pe toți să ne adaptăm la o nouă paradigmă a vieții.
În plan academic, a creat la nivel național nevoia regândirii învățării în mediul digital, astfel a luat naștere ”școala online”. Dacă într-o primă etapă a fost nevoie de dobândirea unor competențe digitale pentru a transmite lecția, nevoile voastre s-au rafinat de-a lungul anului școlar 2020-2021.
Pe lângă utilizarea eficientă a aplicațiilor cu funcționalități noi, a apărut nevoia asigurării unui minim nivel de calitate a lecțiilor realizate în online, reflectat în regândirea conținutului din punct de vedere didactic, cât și din prisma gestionării emoțiilor în mediul online.
Reprezentanții FSLI, alături de un partener redutabil în crearea de conținut educațional personalizat pe nevoile noastre actuale, au structurat un program de formare pe 3 module, care oferă 20 CPT:
• Resurse de învățare online și predare digitală (Modul 1);
• Cercul calității (proiectare – implementare – evaluare – îmbunătățire) aplicat în lecția în online (Modul 2);
• Gestionarea emoțiilor în clasa online (Modul 3).
Eu am participat la curs si va recomand sa faceti la fel.
- Am descoperit modalități eficiente de organizare a lecției, a resurselor de învățare;
- Am înțeles rolul tehnologiei pentru o educație de calitate;
- Am interacționat cu profesori deosebiți din toată țara, schimburile de experiență fiind de o calitate deosebită.
Sunt bucuros să vă invit să vă înscrieți la cel mai așteptat curs al primăverii, Lecția în online, care garantează o oportunitate unică de învățare, bazată pe experimentare și schimb de bune practici în mediul online.
Membrii SIP Timiș beneficiază de o reducere de 25% din costul cursului pe baza adeverinței eliberate de sindicat.
Prima etapă a cursului va debuta pe 10 mai. Maximizează oportunitatea și fii printre primii care se înscrie. Înscrierile se fac până în data de 5 mai.
Iată link-ul de înscriere: https://www.fsli.ro/index.php/lectia-in-on-line/
Marius Lobază
Ordin privind acreditarea programelor de formare continuă. Acest ordin cuprinde și acreditarea programului „Lecția în online”.
Sindicatul învățământului Preuniversitar Timiș va participa la programul de formarea al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ „Lecția în online”. Datele concrete privind costul și perioada vor fi făcute publice în perioada următoare.
One Reply to “Formare”
Comments are closed.